Deși viteza de creștere va scădea substanțial față de nivelurile cu care ne obișnuise, China este singura economie a lumii în cazul căreia recesiunea este aproape total exclusă pe termen scurt și mediu. În fapt, țara care va pierde până la finalul anului viitor titlul de cel mai populat stat din lume este pe ultima turnantă în lupta cu Statele Unite ale Americii (SUA) pentru poziția de cea mai mare economie a lumii.
China va avea cea mai mare economie din lume într-un interval cel mult mediu de timp, arată calculele www.studiifinanciare.ro bazate pe prognoze și analize din domeniu. Declanșarea războiului din Ucraina, mai ales privită în continuarea crizei COVID 19, avantajează clar China în lupta economică. Practic, va fi singura putere mondială care va menține un ritm notabil de creștere pe termen scurt, conform estimărilor specialiștilor Swiss Re, unul dintre cei mai mari reasigurători din lume.
În lucrarea ” Economic stress reprices risk: global economic and insurance market outlook 2023/24” sursa citată estimează că anul 2022 se va încheia cu un avans al PIB de aproximativ 3,4% pentru China, substanțial sub anul 2021(peste 8%) și sub nivelurile cu care eram în general obișnuiți, însă cu mult peste majoritatea celorlalte puteri mondiale. Mai important, din 2023, estimează Swiss Re, China va începe să se distanțeze substanțial. Economia sa ar urma să crească cu până la 4,8%, în timp ce Zona Euro va fi în recesiune, la fel ca Regatul Unit al Marii Britanii (UK), SUA va crește doar marginal, dacă va crește, iar Japonia își va menține aceeași creștere anemică din ultimii ani, adică în jur de 1%. Chiar dacă în 2024 este de așteptat ca zona euro să revină pe plus la un nivel “după virgulă”, iar SUA ar putea sări de 1%, China va continua să ia avans substanțial și în 2024, când va crește cu aproximativ 5%.
La polul opus, cele mai mari probleme în următoarea perioadă le va avea Uniunea Europeană. „Fără a lua în calcul materializarea unor riscuri neanticipate privind stabilitatea fincniară, credem că zona euro se va confrunta cu o recesiune mai puternică decât Statele Unite, pe fondul crizei din energie și a creșterii substanțiale a costului vieții, mai ales că mai mulți indicatori relevanți sunt deja în teritoriul recesiunii. În Statele Unite, politica monetară foarte strictă dusă de FED (n.r. sistemul de bănci centrale al SUA) ar putea arunca economia în recesiune. În orice caz, riscul de instabilitate financiară va face ca declinul să fie mai puternic în ambele regiuni amintite”, scriu cei de la Swiss Re Institute.
Mai îngrijorător este că revenirea, dacă va fi o revenire în viitorul apropiat, va fi una extrem de lentă și anevoioasă. „Revenirea va fi cel mai probabil lentă și se va întinde pe termen lung, începând cu 2024. Ne așteptăm ca revirimentul să fie mult mai slab decât cel excepțional, înregistrat după criza COVID, care a fost impulsionat de stimuli fiscali și monetari la scară largă și care a venit și pe fondul creșterii consumului. Credem că nicio bancă centrală nu va relaxa politica monetară cu excepția situației în care se vor materializa riscuri sistemice severe. Ne așteptăm, însă, ca guvernele lumii să păstreze stimulii fiscali pentru populație în ciuda inflației ridicate. (…) Recesiunea va afecta avuția și veniturile populației, iar consumul nu va mai putea susține revenirea economică, așa cum s-a întâmplat la precedente crize”, notează sursa citată.
China nu va mai fi cea mai populată țară a lumii, dar va avea curând cea mai mare economie. Când va lua locul SUA?
Pentru China, următorii ani vor veni cu două momente de-a dreptul istorice. În primul rând, de anul viitor, China nu va mai fi cea mai populată țară a lumii, locul său urmând să fie luat de India, țară aflată încă într-o perioadă de creștere a natalității care depășește orice alt stat.
Despre acest eveniment, precum și despre un fenomen îngrijorător care poate fi observat în evoluția populației lumii, puteți citi mai multe într-un material publicat exclusiv pentru România de www.studiifinanciare.ro.
China se află, însă, pe ultima sută de metri în lupta pentru supremația economică mondială. Conform calculelor www.studiifinanciare.ro bazate pe prognoze ale specialiștilor, SUA va pierde primul loc cel târziu în 2028-2029, încă aceasta în condițiile în care se aplică scenariile moderat optimiste, în care Statele Unite nu vor experimenta o recesiune. Am folosit prognozele Swiss Re amintite mai sus, până în 2024, și prognoze ale www.statista.com până în 2027. Conform calculelor noastre, la final de 2027, PIB al China va ajunge la aproximativ 24 de trilioane de dolari, în timp ce SUA va fi undeva la 24,6 trilioane. Aceasta înseamnă că, în 2028, China va depăși deja SUA, în condițiile în care majoritatea analizelor văd și China și SUA intrate pe un platou, începând din 2025, cu diferența că SUA va crește cu circa 1,5-1,7% anual, iar China cu peste 4,7%.
Leave feedback about this