December 3, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Investitii

Femeile sunt la putere la BVB: Prezență remarcabilă la vârful companiilor listate

Femeile sunt bine reprezentate în companiile listate la Bursa de Valori București, arată un raport al Deloitte PWNR. Mai precis, 62% dintre companii au femei în consiliile de administrație și 65% în comitetele executive. Față de 2015, ponderea companiilor care au conducere femei a crescut cu 20%.

În ceea ce privește componența consiliilor de administrație în rândul companiilor listate, ponderea femeilor în consiliile de administrație a ajuns la 20%, în creștere cu 5 procente față de 2015. De asemenea, raportul evidențiază progres în ceea ce privește ponderea companiilor care au femei în comitetele executive, aceasta ajungând la 65% în rândul companiilor listate la BVB, în creștere cu 12 procente față de 2015.

Pe de altă parte, raportul subliniază faptul că numărul companiilor care au o femeie în poziția de președinte al consiliului de administrație sau de director general a rămas constant în perioada analizată. Doar opt din cele 84 de companii analizate aveau consilii de administrație prezidate de o femeie în 2020, similar cu șase din 70, în 2015. În ceea ce privește companiile care au o femeie în poziția de director general sau de membru al directoratului, doar 12% din totalul companiilor românești listate pe piața reglementată a BVB se încadrează în această categorie, față de 11%, în 2015.

„Cele mai recente date disponibile arată că ponderea medie a femeilor care ocupă funcții în consiliile de administrație din cadrul marilor companii din UE este de aproximativ 60%, semnificativ mai mare decât în România. Din acest moment, tendința nu poate să fie decât ascendentă, așadar femeile sunt încurajate să preia conducerea și să investească în dezvoltarea lor”

Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, și coordonatoarea programului SheXO Club.

Raportul subliniază, de asemenea, că procentul femeilor din consiliile de administrație a crescut în industriile care pot sunt considerate ca fiind dominate de bărbați. Șase din cele șapte sectoare analizate arată o creștere a numărului de femei care ocupă o poziție în consiliile de administrație, sectorul sănătății fiind singurul care a înregistrat o scădere. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate de sectorul imobiliar și construcții, unde 45% dintre pozițiile din consiliile de administrație sunt deținute de femei, în creștere de la 32% în 2015, urmate de serviciile financiare (19%, conform ultimelor date, față de 9%, în 2015).

Raportul „Women on Boards” a fost realizat analizând cele mai recente date publice din rapoartele anuale ale companiilor pentru anul 2020, site-urile oficiale ale companiilor și baza de date a Bursei de Valori București. Datele au fost comparate cu rezultatele raportului „Women on Boards”, realizat în 2015 de Deloitte România și PWN România.

Serban Buscu

administrator
Editor Coordonator Studii Financiare

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X