Firmele de asigurare din România au încheiat, în 2022, peste 1,4 milione de contracte de asigurare facultativă a locuințelor. La finalul anului trecut erau în vigoare peste 1,6 milioane de contracte, în condițiile în care prima medie anuală achitată de clienți în 2022 s-a ridicat la puțin peste 300 de lei.
Sumele plătite de societățile de asigurare din România în dreptul daunelor înregistrate de clienți cu locuințele asigurate sunt încă mici, în România, însă se poate constata o diferență semnificativă între județe, din acest punct de vedere. La nivel general, în 2022 s-au plătit puțin sub 100 de milioane de lei la nivelul întregii țări, conform raportărilor firmelor de asigurare. Studii Financiare vă arată care sunt județele unde s-au plătit cele mai mari și cele mai mici daune raportat la numărul de contracte, dar și care este ponderea locuințelor asigurate în respectivele județe. Practic, analizând aceste date, care reflectă trecutul de daună, dar și viitorul de risc, ne putem face o idee despre topul celor mai expus și , respectiv, al celor mai protejate zone din România.
Menționăm că pentru indicatorul privind daunele plătite am utilizat valoarea indemnizațiilor brute plătite în 2022 și, respectiv, numărul contractelor în vigoare la finalul aceluiași an. Acest indicator nu reflectă plățile efective per dosar, având în vedere că în 2022 s-au făcut plăți inclusiv pentru contracte încheiate în ani interiori, însă reflectă nivelul de risc la care este expus fiecare județ.
Cele mai importante riscuri acoperite prin asigurările de locuință sunt cele catastrofale, adică daune provocate de cutremur, inundații sau alunecări de teren. Prin lege, oricine vrea să își cumpere o asigurare facultativă de locuință trebuie să dețină mai întâi o poliță obligatorie (PAD), iar acest lucru înseamnă că în limita a 20.000 de euro, daunele catastrofale sunt plătite de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Detalii despre cele două tipuri de asigurare regăsiți mai jos.
Județele cu cele mai multe plăți per contract, în 2022
Locul | Județul | Daună/contract (LEI) | Cuprindere în asigurare (% din total locuințe) |
1 | Buzău | 34 lei | 15,28% |
2 | Constanța | 31 lei | 22% |
3 | Caraș Severin | 31 lei | 17% |
4 | Olt | 22 lei | 7,7% |
5 | Alba | 21 lei | 16.2% |
6 | Sibiu | 21 lei | 24% |
7 | Suceava | 16,5 lei | 16,5% |
8 | Bistrița-Năsăud | 16 lei | 19% |
9 | Brașov | 13 lei | 31% |
10 | Gorj | 13 lei | 9,16% |
Cele mai expuse județe din România
Locul | Județul | Daună/contract (LEI) | Cuprindere în asigurare (% din total locuințe) |
1 | Satu-Mare | 1,7 lei | 16% |
2 | Brăila | 2,5 lei | 13,4% |
3 | Vaslui | 3,4 lei | 8,5% |
4 | Neamț | 4,4 lei | 11,6% |
5 | Vrancea | 4,9 lei | 13,7% |
6 | Dâmbovița | 5,7 lei | 11% |
7 | Botoșani | 6,5 lei | 8,3% |
8 | București | 7,6 lei | 36% |
9 | Prahova | 7,7 lei | 21% |
10 | Mehedinți | 8,6 lei | 9% |
Doi euro pe lună pentru asigurare obligatorie de calamitate și maximum 10-15 euro pentru asigurarea completă, care îți garantează toată valoarea locuinței și bunurilor
Sistemul din România presupune că toți proprietarii de locuințe din România sunt obligați să se asigure împotriva dezastrelor. Pentru că nimeni nu aplică și amenzile stabilite prin lege, însă, cuprinderea în asigurare rămâne cea mai mică din Europa. Palierul de asigurare obligatoriu presupune achiziționarea unei polițe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), o entitate creată prin lege, dar controlată de acționari privați, societăți de asigurare. Polița PAD, emisă de PAID, poate fi cumpărată de la oricare dintre acționarii companiei, de la societățile care au acorduri cu PAID sau chiar de la PAID direct.
Aceasta costă 20 de euro pe an( nr: a trecut deja de primele faze o lege care majorează prețul la 130 de lei, adică aproximativ 27 de euro) pentru locuințele din materiale moderne și 10 euro pe an pentru cele din chirpici și alte materiale mai puțin rezistente. Ar însemna , așadar, sub 2 euro pe lună. Pentru acești bani primiți protecție pentru daunele provocate de cutremur, inundație (fenomenul natural, nu cele de conductă) și alunecări de teren, în limita unor daune de 10.000 de euro pentru casele din chirpici și 20.000 de euro pentru locuințele din materiale moderne.
Aproape întreg portofoliul PAID- potențialele daune aferente unui număr de 1,8 milioane – 2 milioane de polițe, în funcție de moment- este reasigurat. Aceasta înseamnă că, în cazul unui eveniment major, sarcina pentru plata daunelor va reveni unor companii gigant, care se ocupă cu reasigurarea riscurilor de catastrofă la nivel global. În prezent, contractul de reasigurare semnat de PAID cuprinde daune de până la 1 miliard de euro și cel mai probabil va mai crește la următoarea reînnoire trimestrială.
Totuși, așa cum este construită în prezent, polița PAD este prea puțin acoperitoare, mai ales pentru locuințele din orașele mari, unde prețurile imobiliarelor depășesc cu mult limita asigurată prin PAD. Mai mult, PAD nu acoperă și valoarea bunurilor din locuință, care în unele cazuri ajunge la sume substanțiale.
Soluția pentru o protecție completă stă în al doilea palier de asigurare, polițele facultative. Acestea pot fi achiziționate de la orice societate autorizată să vândă asigurări generale în România. Condițiile de asigurare sunt diferite de la firmă la firmă, însă, referitor doar la riscurile de calamitate, toate produsele acoperă o sumă apropiată de întreaga valoare a locuinței, așa cum reiese din evaluările de specialitate. Altfel spus, suma de 20.000 de euro acoperită de PAD este suplimentată până la o valoare care să permită păgubitului să își refacă locuința, în caz că se mai poate face ceva, sau să își cumpere una similară sau aproape similară.
Costul unei astfel de asigurări este, în general, undeva între 0,1 și 0,2% din valoarea asigurată. Pentru o locuință din București, de exemplu, evaluată la un preț de 100.000 de euro, asigurarea facultativă costă între 100 și 150 de euro pe an, adică în jur de 10 euro pe lună. Menționăm că acest cost este pentru o poliță care acoperă și bunurile din locuință, într-o anumită limită, facilitate care nu există în cazul poliței obligatorii.
În afară de riscurile catastrofale acoperite și de PAID, la care se pot adăugă și furtuna sau grindina, polițele facultative acoperă și alte cauze relativ frecvente de daună cum ar fi incendiul sau iniundația de conductă și poate include și o clauză de răspundere față de terți, în cazul în care proprietarul provoacă daune vecinilor, de exemplu.
Leave feedback about this