Noul lider al pieței asigurărilor, Groupama, și-a consolidat poziția rămânând pe primul loc și la finalul primelor 9 luni ale acestui an, cu o cotă de 17,94%, urmat îndeaproape de Allianz Țiriac cu 17,67%.
Pe de altă parte, concurența pe piața RCA s-a menținut la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani și în al treilea trimestru din 2022, relevă datele agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
La finalul lunii septembrie, trei societăți de asigurare continuau să controleze cote de piață cu două cifre, în timp ce alte patru societăți au înregistrat un nivel notabil al Primelor Brute Subscrise pe segmentul RCA.
Concret, societatea Euroins a înregistrat o cotă de piață de puțin peste 31%, în ușoară scădere față de jumătatea anului, și rămâne lider de piață. Cota Euroins este cu peste 5 puncte procentuale mai mică decât cea consemnată la finalul anului 2021, când societatea controla peste 35% din piață.
Distanța dintre Euroins și competitorii săi s-a diminuat în cel de-al treilea trimestru al acestui an, în condițiile în care Groupama și Allianz Țiriac, adică ocupantele locurilor 2 și 3 pe segmentul RCA și-au menținut cotele de piață. Groupama se apropie de 21%, în timp ce Allianz Țiriac a depășit 19%.
Alte patru societăți au cote de piață între 5,5% și 7,5%, notabilă fiind prezența Axeria Iard, cu aproape 5,6%, deși societatea a intrat pe piață, în baza dreptului european la liberă practică, abia la finalul anului 2021. O singură societate de asigurări autorizată să vândă RCA rămâne cu o cotă de piață neglijabilă.
Leave feedback about this