June 30, 2026
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Asigurari Opinii Popular

Președintele ASF vorbește despre creșterea substanțială din asigurări și rolul ASF. Alexandru Petrescu aduce Dalbogg ca exemplu de intervenție timpurie care a limitat riscurile

Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), analizează rezultatele bune obținute de jucătorii din piața asigurărilor în primele șase luni ale acestui an, punându-le, în același timp, în context cu rolul și acțiunile instituției pe care o conduce. Sub semnul echilibrului între creștere și consolidare structurală, președintele ASF vine cu o imagine de ansamblu a evoluției pieței din ultimii ani și dă situația de la Dallbogg (prima societate pe pașaport european căreia ASF i-a interzis să mai subscrie în România și, care, până la urmă și-a și pierdut licența) ca un exemplu de intervenție timpurie menită să reducă riscurile la care se expun asigurații și păgubiții.

Raportul ASF privind evoluția pieței asigurărilor în primele șase luni ale anului poate fi consultat AICI

În continuare, un material realizat integral de Alexandru Petrescu:

Încrederea și capacitatea de absorbție a riscurilor în economie se reflectă, în mod direct, în modul în care evoluează piața asigurărilor.

În primul trimestru al anului 2026, piața asigurărilor din România a continuat să înregistreze o dinamică pozitivă, cu un volum total al subscrierilor de aproximativ 6,8 miliarde lei, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Segmentul RCA a rămas un pilon important al pieței, cu aproximativ 2,7 miliarde lei prime brute subscrise, în creștere cu 13% comparativ cu T1 2025, confirmând persistența unei cereri structurale pentru acest tip de protecție și rolul său stabil în arhitectura pieței.

Piața asigurărilor de viață a înregistrat în primul trimestru al anului 2026 o evoluție pozitivă, în linie cu dinamica generală a sectorului, însă rămâne un segment cu pondere încă redusă în totalul subscrierilor. Din volumul total al primelor brute subscrise la nivel de piață, circa 23% revine segmentului de viață, ceea ce confirmă o contribuție stabilă, dar încă inferioară asigurărilor generale în structura globală a pieței. Evoluția acestui segment indică o creștere graduală a interesului pentru produse de protecție financiară pe termen lung, chiar dacă ritmul de dezvoltare rămâne mai temperat comparativ cu asigurările generale.

Din perspectiva stabilității financiare, indicatorii de solvabilitate se mențin supraunitari la nivelul pieței, reflectând o capacitate solidă a asigurătorilor de a onora obligațiile asumate. În același timp, indicatorii de lichiditate evidențiază o ajustare moderată, determinată de creșterea atât a activelor lichide, cât și a obligațiilor pe termen scurt, într-un context de expansiune a activității.

Indemnizațiile brute plătite au atins circa 3,3 miliarde lei, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului precedent, evoluție care confirmă rolul practic al industriei în acoperirea riscurilor materializate. În paralel, rezervele tehnice au ajuns la 27,8 miliarde lei, în creștere cu 22%, consolidând baza de siguranță actuarială a sectorului și capacitatea acestuia de a susține obligațiile viitoare.

Un rol important în piață revine canalului de distribuție prin brokeri, care au intermediat aproximativ 4,7 miliarde lei în prime, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului anterior. Gradul de intermediere rămâne ridicat în zona asigurărilor generale, unde brokerii gestionează aproximativ 85% din volum, în timp ce în segmentul asigurărilor de viață ponderea se situează la circa 13%.

În ansamblu, evoluțiile din piața asigurărilor indică o industrie care își menține echilibrul între creștere, capacitate de plată și prudență investițională, într-un cadru în care funcția sa principală rămâne protecția financiară a riscurilor asumate în economie.

În acest context, rolul Autorității de Supraveghere Financiară se manifestă în mod constant prin acțiuni de natură prudențială și corectivă, menite să prevină acumularea dezechilibrelor și să protejeze interesele asiguraților. Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă măsurile adoptate în cazul DallBogg, unde intervențiile timpurii ale Autorității au vizat limitarea riscurilor asociate conduitei de piață și asigurarea continuității funcționării corecte a mecanismelor de despăgubire și protecție a consumatorilor.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X