November 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Analize ASF Pensii Popular

Record. Aproape 20.000 de români au încasat pensia privată în primele șase luni din 2023. Care a fost pensia medie?

Aproape 20.000 de participanți și rude ale unor participanți la sistemul de pensii administrate privat au încasat activul din cont în primele șase luni din 2023, numărul record fiind echivalent cu peste o treime din toate plățile efectuate de sistem de la înființare (2008) și până la începutul anului 2023.

Cele 7 fonduri care alcătuiesc sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), în cadrul căruia cotizează cu 3,75% din salariu peste 8 milioane de români, au plătit, în primele 6 luni din 2023, circa 341 de milioane de lei celor cărora li s-a născut dreptul la pensie, arată ultimul raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind sistemul de pensii private. Au beneficiat de plata activului acumulat 19.394 de participanți sau rude ale acestora, un nivel record. Amintim că, din 2008 și până la finalul lui 2022, doar aproximativ 70.000 de persoane au beneficiat de pensia privată, parte dintre ei (moștenitorii) doar ca transfer al activului cătrd propriul cont de pensie. Din valoarea totală a plăților efectuate, un procent de 56% este aferent deschiderii dreptului la pensie, 20% ca urmare a decesului participantului și 25% ca urmare a invalidității.

Citește și: Vești bune pentru 8 milioane de viitori pensionari. Moment rar în istoria sistemului de pensii private: Câștigurile depășesc de două ori inflația

Amintim ca, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, Guvernul a adoptat, anul trecut, cea mai amplă reformă legislativă din istoria pensiilor private, una dintre modificările de impact fiind aceea că moștenitorii participanților decedați pot opta pentru încasarea activului, integral sau în rate pe maximum 5 ani. Anterior, activul persoanei decedate era transferat în contul de pensie privată al moștenitorului, urmând ca acesta să beneficieze de bani abia când se împlineau condițiile de pensionare.

Citește și: Patru schimbări esențiale pentru toți participanții la sistemul de pensii administrate privat

Pensia medie plătită în primele șase luni ale acestui an a fost de 17.580 de lei, aproximativ egală cu suma medie plătită pe toată perioada de 15 ani de când există sistemul. Creșterea exponențială a plăților din Pilonul II nu reprezintă o surpriză, iar evoluția va continua și chiar într-un ritm mai alert. Acest lucru se detaorează faptului că sistemul a trecut deja de jumătatea unui ciclu complet, ceea ce înseamnă că tot mai mulțu participanți ating vârsta pensionării. Amintim că, în 2008, când a fost lansat sistemul, toți angajați români cu vârsta mai mică de 35 de ani au fost obligați să adere.

Vezi AICI evoluția tuturor parametrilor importanți pentru sistemul de pensii, în primele 6 luni din 2023

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X