December 3, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Popular Studii

România a ajuns în topul celor mai dinamice economii din lume- Raport

România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, şi Slovacia sunt țările din Regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE)  care au economii majore și rămân unele dintre cele mai dinamice din lume, așa cum arată Raportul Colliers – “Top 10 predicţii pentru ECE-6 în 2023”. În ciuda contextului geopolitic și mai ales a situației macroeconomice, acestea vor avea creșteri economice de doua ori mai mari decât cele din zona euro, preconizează experții Colliers.

Deşi vor merge la ritmuri de creştere diferite, avansul este aşteptat să rămână pozitiv în toate ţările ECE-6 în 2023. Fondul Monetar Internaţional estimează că expansiunea pentru această regiune va încetini la 1,5%, mai puţin de jumătate din ritmul înregistrat în 2022 (estimare de 3,7%), şi, deşi acesta este cel mai slab ritm de aproape un deceniu încoace (dacă se trece cu vederea anul pandemic 2020), prognoza pe termen lung arată în continuare că ECE-6 creşte de 2 ori mai repede decât zona euro. Altfel spus, consultanţii Colliers şi instituţii precum FMI prevăd o încetinire, nu o recesiune, iar convergenţa economică relativ la Europa de Vest încă are loc. Cu toate acestea, inflaţia va rămâne o provocare majoră, semnificativ peste ceea ce ar trebui considerat un nivel normal, ceea ce înseamnă că politica monetară va rămâne restrictivă (sau va deveni chiar mai restrictivă) cel puţin anul acesta”, sunt de părere analiştii Colliers.

Sectorul rezidențial va cunoaște schimbări profunde în zona chiriilor

Geopolitica va rămâne în centrul atenţiei în acest an, în regiune, în contextul războiului din Ucraina. Inflația ridicată și creșterea costurilor de construcție din ultimii doi ani vor avea un impact asupra piețelor imobiliare din regiune pentru o periadă mai lungă. Chiar dacă nu și-a revenit la cifrele dinaintea pandemiei, sectorul imobiliar înregistrează acum, din nou, cereri de închiriere de birouri.

Inflaţia ridicată şi creşterea bruscă a costurilor de construcţie observate în ultimii 2 ani vor avea un impact asupra pieţelor imobiliare din regiunea ECE. Costurile mai mari ale construcţiilor vor duce la mai puţine livrări, în timp ce scumpirea împrumuturilor, o altă consecinţă a inflaţiei, va afecta şi atractivitatea noilor proiecte care se bazează într-o mai mare măsură pe finanţarea bancară. Mai puţine livrări de proiecte imobiliare comerciale vor duce la presiuni suplimentare asupra chiriilor pe termen mediu”.

Experții Colliers au remarcat și ponderea tot mai mare a renegocierilor, mai degrabă decât a relocărilor de spații și birouri.

Vor fi preferate clădirile “verzi” și renegocierile și nu relocările

Clădirile “verzi” și eficiente sunt în centrul atenției, devenind mult mai mult decât un simplu criteriu de bifat pentru companii și investitori în rapoartele către acționari. E posibil să existe o diferențiere tot mai mare a chiriei/valorii unei clădiri în funcție de cât de ecologică/eficientă este aceasta, aspect valabil pentru toate țările din grupul ECE-6. Acest lucru ar trebui să se aplice tuturor sectoarelor imobiliare, dar în special segmentului de birouri și a celui industrial“, au declarat experții Colliers.

Angajații sunt preocupați inclusiv de configuraţia biroului în care lucrează.

Aceste schimbări sunt influenţate de zonele care încurajează creativitatea şi spiritul de echipă. Dezbaterea despre modul în care vor lucra angajaţii va fi mult mai profundă şi există deja primele exemple în regiune, unde unele companii (cum ar fi cele din Hungary) au introdus o săptămână de lucru de 4 zile. În România, în Parlament a fost elaborată o legislaţie (care nu a fost încă adoptată) care ar permite angajaţilor să aleagă o variantă cu 4 zile de lucru de 10 ore/săptămână”

În topul predicţiilor Colliers se află şi dezvoltările industriale şi cererea de leasing, care vor rămâne la acelaşi nivel cu anii precedenţi. De asemenea, graniţa dintre magazinele clasice şi cele de comerţ electronic se estompează, pe măsură ce tot mai mulţi comercianți le-au integrat pe ambele în modelele lor de afaceri.

Este interesant faptul că, exceptând Ungaria (care are o pondere mai mică), aproximativ una din două persoane din ECE-6, nu vor să cumpere doar online, deoarece preferă să vadă produsul înainte de a face achiziţia. Posibil ca tocmai această (posibilă) reticenţă culturală faţă de cumpărăturile online să fie motivul pentru care un sistem BOPIS (buy online, pick up in-store/cumpără pe internet, ridică din magazin) poate funcţiona foarte bine în ECE“, conform Raportului Colliers.

Consultanţii Colliers sunt de părere că, în acest an, volumul de activitate pe piaţa de investiţii va scădea, în timp ce tranzacţiile vor avea şi o abordare “mai oportunistă”, în perioada următoare.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X