July 4, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Asigurari Educatie ISF Popular

Școala de brokeri din România așteaptă ca piața să se reinventeze. Director ISF: Certificăm un număr constant de “elevi”, dar tot mai puțini rămân în piață. Cât de accesibile sunt procedurile ISF

E nevoie de mai mulți oameni noi în piața intermedierii de asigurări, iar Institutul de Studii Financiare (ISF), entitatea care se ocupă, printre altele, cu certificarea celor din domeniu, anunță că sprijină total piața din acest punct de vedere, inclusiv tehnic, prin utlizarea unor proceduri mai accesibile decât în majoritatea țărilor Europene, a arătat Cătălin Câmpeanu, director adjunct al ISF, la Forumul Internațional de Asigurări Reasigură (FIAR). Anul trecut, ISF a certificat un număr record de specialiști.

Piața brokerajului în asigurări se află într-un moment complicat, care se poate transforma, totuși, într-un punct de inflexiune din care să înceapă reinventarea acestei piețe, au lăsat de înțeles mulți dintre reprezentanții brokerilor prezenți la FIAR 2024. Schimbarea, indiferent dacă vorbim depre diversificarea portofoliilor dincolo de auto și mai ales de RCA, în particular, fie că vorbim despre tranziția spre online nu poate veni fără ajutorul unor oameni pregătiți, preferabil tineri adaptați noilor condiții. În acest sens, ISF, instituția care certifică specialiștii în asigurări, va avea un rol esențial.

Citește AICI toate intervențiile din cadrul discuției dedicate brokerilor la FIAR 2024, cel mai important eveniment anual din asigurări

Cătălin Câmpeanu, director adjunct al ISF, amintește că Instititul și-a adaptat procedurile și infrastructura și este pregătit pentru certificarea cât mai multor specialiști, inclusiv dacă legiutorul în domeniu va decide, de exemplu, să existe cursururi și examene diferite în funcție de tipul sau complexitatea asigurărilor vândute. Potrivit lui Câmpeanu, chiar dacă sunt acceptate poate mai greu de către intermediari, orele de pregătire continuă impuse de Uniunea Europeană sunt necesare pentru profesionalizarea pieței. Directorul ISF amintește și că numărul “elevilor” certificați de ISF a fost constant în ultimii ani, în timp ce gradul de retenție (numărul celor care rămân în piață) a scăzut.

Citește și: Record în România. Aproape 21.000 de persoane au obținut dreptul de a profesa în asigurări, cu ajutorul Institutului de Studii Financiare(ISF)- Raport 2023

Procesul de recrutare și certificare nu este complicat. Față de alte țări este chiar foarte simplu. Nu este un proces dificil sau greu de urmat. Referitor la posibilia separare a certificărilor, știm toți că este o idee mai veche și că o decizie în acest sens ține de reglementator, nu de noi. Din punctul de vedere al capacității ISF de a face astfel de certificări separate, noi suntem pregătiți. Manualul permite certificări separate, indiferent de criteriu: obligatorie și facultativă, simplă și complexă sau oricare altele. Așadar, dacă se va lua o decizie în acest sens, o vom aplica fără probleme. Mai departe, în ceea ce privește pregătirea continuă trebuie să fim de acord că este nevoie de ea. Obligativitatea celor 15 ore vine de la Uniunea Europeană, dar nu cred că e un lucru rău. Sunt state UE cu  mai multe ore obligatorii. Cert este că e nevoie de mai mulți oameni în piață și aveți sprijinul nostru. Noi apreciem sprijinul asociațiilor și al brokerilor

Cătălin Câmpeanu, director adjunct ISF

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X