November 24, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Opinii Popular

Vinzi în mai și fugi?

De-a lungul carierei mele îndelungate în domeniul finanțelor, am adunat mai multe adevăruri / euristice ale pieței (cercetări și concluzii bazate pe descoperirea de fapte noi, n.trad.) care, în general, s-au dovedit mai curând utile decât nu.

În fiecare ianuarie, de exemplu, îmi amintesc „regula celor cinci zile”, care spune că, dacă performanța acumulată a S&P 500 este pozitivă în primele cinci zile ale noului an, există o probabilitate de aproximativ 80% că piața globală va încheia anul mai bine decât a început. Până acum, acest truc analitic a funcționat destul de bine, în ciuda tuturor incertitudinilor lumii.

          Odată cu primăvara vine o a doua regulă generală: „vinde în mai și fugi” (cu o nuanță, pentru noi britanicii, „întoarceți-vă în ziua de St. Leger” – 15 septembrie). Deși mai puțin precisă din punct de vedere statistic, această regulă s-a dovedit adesea utilă. Dacă sunteți un investitor – în special unul care a avut primele patru luni bune din 2023 – ați putea dori să vă puneți câștigurile în bancă și să stați pe margine până la toamnă, pentru că există o șansă decentă ca piețele să intre pe scădere în lunile intermediare.

          Desigur, nu există niciun motiv obiectiv pentru care oricare dintre aceste reguli să fie valabilă. La urma urmei, piețele de acțiuni tind în mod istoric să crească mai mult decât să scadă și, în general, depășesc alte piețe financiare – ca să nu mai vorbim de numerar sau venit fix – în timp. Evident, nu ar trebui să lăsați niciodată o regulă de bază să depășească elementele fundamentale. Cu toate acestea, există momente în care fundamentele pot deveni destul de neclare și există motive întemeiate să credem că ne aflăm într-o astfel de perioadă chiar acum.

          Luați în considerare cea mai recentă rundă de indici lunari ai managerilor de achiziții din țările importante la nivel global. Nu numai că arată o continuă slăbiciune în sectorul manufacturier; indică, de asemenea, că economia globală ar putea experimenta, din punct de vedere tehnic, o recesiune a producției. În același timp, indicii serviciilor rămân puternici și chiar se accelerează în unele cazuri.

          În timp ce unele economii dependente de servicii (cum ar fi Regatul Unit) pot face față relativ bine scăderii producției, este foarte puțin probabil ca acești doi indici să se miște în direcții opuse pentru mult timp. Industriile serviciilor fie vor stimula în cele din urmă alte forme de activitate, fie vor fi târâte de propriile dependențe de alte industrii.

          Ca de obicei, China deschide o fereastră importantă asupra economiei globale. După încheierea politicii sale de zero COVID la sfârșitul anului trecut, economia chineză a avut un început puternic în 2023, iar datele viitoare vor arăta aproape sigur o accelerare robustă de la an la an pentru multe componente ale producției și cererii în aprilie. Dar există semne că impulsul redresării ar putea scădea și că diverse provocări structurale împiedică activitatea. Mai mult, inflația nu doar s-a diminuat, ci a scăzut atât de mult încât a ridicat îngrijorări cu privire la deflație. Iar China nu este singură. Alte economii asiatice importante, cum ar fi Japonia, se confruntă, de asemenea, cu o inflație blândă, în contrast puternic cu creșterea nivelurilor prețurilor observate în economiile occidentale în ultimul an și jumătate.

          Privind dincolo de Asia, am fost derutat de indicatorii de inflație pe care tind să mă bazez cel mai mult. De exemplu, recenți indici ai prețurilor de producție din Statele Unite, împreună cu unele componente ale prețurilor de consum, au dat semne clare de decelerare; și, așa cum am menționat mai devreme, multe prețuri globale ale mărfurilor sunt acum mult mai mici decât erau acum un an. Mai devreme sau mai târziu, aceste evoluții ar trebui să alimenteze multe prețuri de producție și de consum. Dar cele mai recente cifre ale inflației „de bază” (excluzând prețurile volatile la alimente și energie) din SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană au complicat imaginea, dezvăluind forța continuă a presiunilor prețurilor. Iar sondajul pe cinci ani privind așteptările inflaționiste de la Universitatea din Michigan a arătat recent o creștere notabilă la 3,2%, după ce a scăzut la 2,9% în ultimele luni.

          Fără îndoială, bancherii centrali rămân necăjiți de situație. Se speră că cele mai recente cifre sunt doar o excepție unică. Dar dacă nu sunt, conducerea Federal Reserve se va confrunta cu o situație foarte problematică. Perspectivele ratei dobânzii rămân elefantul din cameră. În acest moment, piețele par destul de convinse că majoritatea băncilor centrale fie au „terminat” creșterea ratelor, fie sunt aproape de aceasta, iar unele anticipează chiar reduceri de dobândă înainte de sfârșitul anului. Asta s-ar putea întâmpla; dar mai întâi, datele despre inflație ar trebui să se îmbunătățească destul de mult. Pe de altă parte, dacă așteptările actuale ale pieței sunt forțate să se schimbe, noile creșteri ale piețelor de acțiuni vor fi mai greu de susținut, cu excepția unei accelerări semnificative a câștigurilor.

          Și ce înseamnă asta la început de vară? În general, bănuiesc că imaginea inflației va continua să se îmbunătățească treptat. Dar dacă rezultatele sondajului din Michigan cu privire la așteptările inflaționiste nu sunt inversate, investitorii de acțiuni vor avea motive întemeiate să se îngrijoreze.

Autorul:

Jim O’Neill, fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost ministru al trezoreriei din Regatul Unit, este membru al Comisiei Pan-Europene pentru Sănătate și Dezvoltare Durabilă.

Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol,

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X