November 12, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Economie International Pensii

Românii vor putea beneficia de o nouă formă de pensie, ca cetățeni UE. Cum va funcționa Produsul Paneuropean de Pensii Private (PEPP)?

Din 22 martie a intrat în vigoare Regulamentul UE 2019/1238 privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP), actul de naștere al unei noi forme de pensie pusă la dispoziția cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene.  Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) aduce câteva lămuriri privind modul în care va funcționa acest nou sistem, precizând că până acum nu s-a înregistrat nici un operator în acest sistem, perioada de la lansare fiind prea scurtă.

În primul rând, trebuie subliniat că noul produs va fi facultativ și că se adresează persoanelor fizice care vor să economisească pentru viitor.  PEPP este separat de sistemul public de pensii din țările membre UE și de sistemele de pensii private din respective țări, deci și din România.

“ Într-o Europă în care piața muncii a depășit de mult timp granițele țărilor UE, un sistem de pensii comun vine ca un lucru firesc. Pentru România, țară care are în jur de 5 milioane de cetățeni care lucrează în afara țării, este un sistem ce s-ar putea dovedi cu atât mai util. Este încă prea devreme pentru a ne pronunța asupra eficienței sistemului, dar totuși reprezintă o inițiativă bună, utilă celor care vor să economisească pe termen lung, indiferent de țara membră UE unde lucrează”, a declarat Nicu Marcu, președintele ASF.

PEPP este un produs de pensii portabil, datorită faptului că permite schimbarea reședinței participantului la PEPP într-un alt stat membru, fără ca acesta să fie nevoit să schimbe furnizorul de PEPP.

Astfel, PEPP va facilita cetățenilor UE exercitarea dreptului de a trăi și munci în alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o au. Pentru a putea fi oferite pe piață, PEPP vor parcurge un proces de înregistrare în care vor fi implicate autorități naționale din statele membre ale Uniunii Europene, dar și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA).

 Odată finalizat procesul de verificare în vederea înregistrării unui PEPP, EIOPA va înscrie respectivul produs în registrul public central al PEPP care pot fi furnizate și distribuite pe teritoriul Uniunii. Respectivul registru va menționa și informații referitoare la furnizorii de PEPP, precum și lista statelor membre în care respectivul PEPP este distribuit. Astfel, cetățenii români care lucrează în România vor putea investi în PEPP care vor fi prevăzute în registrul public central mai sus menționat și care vor fi distribuite pe teritoriul României.

De asemenea, cetățenii români care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene vor putea investi în PEPP distribuite pe teritoriul respectivelor state, urmând ca, la întoarcerea în România, să poată solicita furnizorului respectivului PEPP deschiderea unui subcont pentru România.

În cazul în care furnizorul PEPP nu va îi va putea oferi acest subcont, participantul la PEPP va putea opta între a schimba în mod gratuit furnizorul de PEPP cu un alt furnizor de PEPP care oferă un subcont pentru România sau a contribui în continuare la subcontul în care a făcut contribuții înainte de schimbarea reședinței.

Serban Buscu

administrator
Editor Coordonator Studii Financiare

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X