December 4, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate International Opinii Popular Studii

Semnele crizei sunt aici. Pentru prima dată în ultimul deceniu lumea o duce mai rău din toate punctele de vedere. România nu face excepție- Cifre concrete

Studiu privind calitatea vieții și bunăstarea socială: pentru prima dată, majoritatea țărilor lumii au stagnat în 2023 sau chiar au scăzut. România urmează și ea trendul.

După ce indicele care măsoară progresul social a avansat constant pe parcursul a peste zece ani, nivelul calității vieții și al bunăstării sociale a stagnat în 2023 la nivel global, conform celei mai recente ediții a Indicelui de Progres Social, care analizează aceste dimensiuni în 170 de țări și este efectuat de organizația non-profit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, transmite un comunicat al companiei de consultanță.

De-a lungul timpului, indicele de progres social la nivel global a crescut de la 58,34 în 2011, când studiul a fost realizat pentru prima dată, la 63,44 la sfârșitul anului 2023, nivel aproape neschimbat în comparație cu indicele de 63,75 din 2022, în contextul în care majoritatea țărilor au stagnat sau chiar au scăzut anul trecut, arată studiul. România a urmat și ea tendința și a crescut de la 71,52 în 2011, la 75,24 în 2023, nivel care este însă în scădere ușoară față de anul precedent, când a fost 76,89. Țara noastră se situează astfel pe locul 44 din cele 170 de state analizate și se menține în rândul țărilor din a doua categorie, după Argentina, Barbados și Bulgaria. Studiul cuprinde șase categorii de țări, iar România a avansat în cea de-a doua categorie în 2022.

Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 170 de țări, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală -, pentru cele care țin de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la informații și comunicații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului – și pentru elementele care țin de oportunități – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător.

În 2023, România s-a clasat pe locul 46 în lume la categoria nevoilor de bază, pe locul 49 din punctul de vedere al bunăstării și pe locul 46 la categoria oportunități. Analizând valorile atribuite fiecărei coordonate care intră în aceste

trei categorii, țara noastră a obținut cele mai bune rezultate la nutriție și îngrijire medicală (locul 28), la locuință (locul 43), siguranță personală (locul 45) și informații și comunicații (locul 46). Pe de altă parte, coordonatele care înregistrează scoruri mai mici includ incluziunea socială (locul 71) și apa și salubritatea (locul 67).

Danemarca este pe primul loc în lume, cu un scor de 90,38

• În 2023, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupă primele poziții în clasament, în timp ce Ciadul, Republica Central Africană și Sudanul de Sud se află pe ultimele poziții.

• Toate statele membre UE se află în primele două categorii, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupând cele mai înalte poziții.

• Doar trei țări din G7 – Germania (10), Canada (15) și Japonia (16) – s-au clasat în prima categorie a clasamentului.

• Dintre țările din Europa Centrală și de Est, cea mai bună poziție este ocupată de Estonia (18), urmată de Cehia (19), Slovenia (20), Lituania (31), Letonia (32), Croația (33), Slovacia (35), Polonia (36), Ungaria (40), Bulgaria (43) și România (44).

Evoluția indicelui între 2011 și 2023

• Începând din 2011, lumea a înregistrat un avans constant al indicelui de progres social, însă, în 2023, pentru prima dată, nivelul calității vieții și al bunăstării sociale a scăzut la 63,44, de la 63,75 în 2022.

• Din 2011, patru țări au înregistrat o scădere a nivelului progresului social, și anume Venezuela (-6,18), Siria (-4,22), SUA (-1,40) și Marea Britanie (-0,39).

• În ultimii 12 ani, 11 din cele 12 componente care alcătuiesc scorul global au crescut, cel mai mare avans fiind înregistrat de informații și comunicații (+19,55), locuință (+8,70) și apă și salubritate (+7,71).

• Pe de altă parte, din 2011 până în prezent, scorul a scăzut la categoriile drepturi și libertate de exprimare (-6,49).

Rezultatele globale ale Indicelui de Progres Social 2024 sunt disponibile aici, împreună cu rezultatele detaliate pentru România.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X