November 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Asigurari Popular Uncategorized

Vacanță fără griji în afara României? Cele trei documente care nu trebuie să îți lipsească din bagaj

În afară de asigurarea RCA- în absența căreia nu doar că riscați amenzi usturătoare pe teritoriul României, dar nici nu veți putea ieși legal din țară- o asigurare de călătorie precum și o poliță CASCO fac diferența în situații dificile. Iată ce acoperă și în ce condiții pot fi cumpărate aceste trei tipuri de asigurări.

România este una dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Birourilor, mai cunoscut ca sistemul Carte Verde, iar acest fapt îi scapă pe șoferii români de suficiente bătăi de cap. Fiind și membrii ai Uniunii Europene, deci supunându-ne Directivei care guvernează asigurările RCA în regiune, “misiunea” unui șofer care pleacă în vacanță cu familia în afara țării este chiar mai ușoară. Practic, pentru a fi sigur că este acoperit în caz că provoacă daune nu mai este nevoie să facă nimic special, atât timp cât deține polița RCA, obligatorie oricum pe teritoriul României. Această asigurare este emisă , de când România este în UE, împreună cu componenta Carte Verde, ceea ce înseamnă că în cazul în care șoferul român provoacă un accident oriunde în sistem, adică în aproape toată Europa, inclusiv țările preferate de noi ca destinații turistice de vară (Grecia, Bulgaria și Turcia), daunele vor fi acoperite de asigurătorul RCA. Cum te protejează cartea verde și ce trebuie să faci în caz că provoci un accident sau ești păgubit într-un accident în afara țării explică cei de la Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR), care, printre altele, are și funcția de Birou național carte verde.

Sunteți păgubit într-un accident

  • Completați cu atenție toate rubricile formularului
  • Constatare amiabilă de accident și urmăriți ca și celălalt șofer să
    facă acest lucru, sau așteptați să vină autoritățile competente să întocmească documentele în care se consemnează
    accidentul, dacă legislația țării respective impune acest lucru. Pentru informații suplimentare puteți contacta biroul
    național din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul (datele de contact ale birourilor naționale le găsiți pe
    verso-ul documentului Carte Verde).
  • În documentele încheiate (Constatare amiabilă de accident sau Proces-verbal), trebuie să fie indicat în mod expres
    numărul de înmatriculare al vehiculului, marca, tipul și culoarea acestuia, numărul/seria documentului de asigurare
    Carte Verde dacă există și perioada de valabilitate a acestuia, precum și societatea de asigurare. Dacă vehiculul
    „vinovat” este compus din cap tractor – remorcă/semiremorcă, aveți grijă ca în documente să fie indicate în primul
    rând elementele de identificare ale capului tractor și documentul de asigurare al acestuia!
  • Solicitați o copie (și/sau faceți o poză) a documentului de asigurare al vehiculului „vinovat”.
  • Este recomandat să faceți poze la locul accidentului atât vehiculului dumneavoastră cât și vehiculului „vinovat”, cu
    semnele de circulație, cu strada, intersecția și poziția vehiculelor implicate în accident și cu documentele celorlalte
    persoane/vehicule implicate în accident, cum ar fi actele de identitate ale șoferului și/sau vehiculului (cartea de
    identitate personală, pașaportul, permisul de conducere ale șoferilor, talonul – certificatele de înmatriculare,
    documentele de asigurare RCA/Carte Verde ale vehiculelor etc.). Aveți în vedere că cel puțin în una din fotografii
    să apară numărul de înmatriculare al vehiculului „vinovat” (în mod obligatoriu și al capului tractor dacă este cazul).
  • Dacă vehiculul „vinovat” este înmatriculat în statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, pentru soluționarea
    cazului de daună de daună vă puteți adresa:
    -asigurătorului RCA al vehiculului, sau
    -BAAR după întoarcerea în România (în cazul în care vehiculul dumneavoastră permite deplasarea) dacă statul
    pe teritoriul căruia s-a produs accidentul face parte din Spațiul Economic European.
  • Dacă vehiculul „vinovat” este înmatriculat în alt stat decât cel pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, pentru
    soluționarea cazului de daună de daună vă puteți adresa:
    -Biroului național din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, sau
    -BAAR după întoarcerea în România (în cazul în care vehiculul dumneavoastră permite deplasarea) dacă statul
    pe teritoriul căruia s-a produs accidentul face parte din Spațiul Economic European și vehiculul „vinovat” este
    înmatriculat în unul din aceste state.
  • Dacă aveți încheiată o asigurare CASCO, vă puteți adresa direct asigurătorului dumneavoastră.

Sunteți vinovat într-un accident

  • Completați cu atenție toate rubricile formularului Constatare amiabilă de accident sau așteptați să vină autoritățile
    competente să întocmească documentele în care se consemnează accidentul, dacă legislația țării respective
    impune acest lucru.
  • Predați celuilalt șofer o copie după documentul dumneavoastră de asigurare Carte Verde, după talonul auto –
    certificatul de înmatriculare, carnetul dumneavoastră de conducere etc.
  • Anunțați-vă cât mai repede asigurătorul cu privire la producerea accidentului și urmați recomandările acestuia.
  • Dacă aveți încheiată o asigurare CASCO, asistență rutieră, etc. adresați-vă asigurătorului dumneavoastră.

AICI toate situațiile în care poți ajunge ca șofer sau pieton în afara țării și în care BAAR te va ajuta

Asigurarea CASCO, un “must have”, mai ales pentru anumite țări

Un al doilea plaier de protecție, valabil și pentru România, dar și pentru călătoriile în străinătate, este asigurarea CASCO. Acest tip de asigurare auto facultativă îți garantează că vei avea cu ce să repari mașina în cazul în care suferi un accident în care ești chiar tu cel vinovat și nu vei beneficia, deci, de acoperirea RCA a celuilalt șofer. Mai mult, asigurarea CASCO presupune că asigurătorul te va despăgubi inclusiv în caz că mașina este furată. Când vorbim, de exemplu, despre Bulgaria, cunoscută pentru numărul mare de români care îi vizitează litoralul dar și pentru frecvența ridicată a furturilor de mașini, această acoperire privind furtul devine aproape un “must have”.

Asigurarea CASCO nu este, totuși, pentru orice mașini. Automobilele cu vechime peste 10 ani nu mai sunt asigurabile sau sunt asigurabile doar în limite strânse privind riscurile acoperite, motiv pentru care nu ar ajuta cu nimic în afara țării. De altfel, pentru un automobil mai vechi de 10 de ani, costul CASCO este deja prea mare comparativ cu valoarea mașinii sau cu eventualele costuri ale reparațiilor ca să mai merite să cumperi o asigurare. Pentru celelalte mașini, însă, CASCO face diferența.

Pentru o astfel de poliță, dacă nu ai mașina în leasing și deci CASCO impus de finanțator, vei plăti undeva între 5-7% din valoarea de piață a automobilului. Prețurile au crescut în ultimii ani, trase în sus de scumpirea mașinilor, dar și a reparațiilor. În prezent, pentru o mașină din clasa medie, cu o valoare de piață de 25.000 de euro, vei plăti cel puțin 1.500 de euro pe an pentru un CASCO, cel mai probabil spre 1.700, în funcție și de ofertele de moment. Ești acoperit pentru reparații, dar și în caz că mașina e furată, situație în care vei primi, în funcție de asigurător și de contract, până la 80-85% din valoarea de piață a mașinii. O poliță, chiar și “full CASCO”, acoperă o gamă largă de evenimente, însă este bine de știut că presupune și destule excluderi.

De exemplu, dacă mașina ia foc din cauza unor elemente electrice, cei mai mulți asigurători nu plătesc despăgubirea. Fără o sumă suplimentară, nu sunt asigurate în mod normal nici părțile din sticlă ale mașinii și nici anvelopele și nu sunt plătite nici pagubele suferite în service sau pe platforma de tractare. Citește foarte bine secțiunea “Excluderi” din oferta asigurătorului. Foarte important, în această secțiune se vorbește inclusiv despre ce nu trebuie să lași în mașină (de exemplu acte, obiecte de valoare, chei de rezervă etc) și ce trebuie să arăți asigurătorului (polița în original, ambele chei, etc) pentru a primi banii de despăgubire în caz de furt.

Sănătatea înainte de toate. Bonus: banii înapoi pe excursiile ratate

Înainte de a ne gândi la protecția automobilului și în general a bunurilor, e bine să ne gândim la propria sanătate. Și din acest punct de vedere asigurările pot fi de ajutor. Asigurarea simplă de călătorie este unul dintre cele mai ieftine produse din domeniu, raportat la acoperiri și, acolo unde este cazul, la utilitate. Pentru o vacanță de 8 zile în orice țară din Europa plătiți în jur de 200 de lei pentru întreaga familie, aceasta în condițiile în care includeți la acoperiri și eventuale lovituri din practicarea unor sporturi altele decât cele considerate periculoase. Primiți, în schimb, în caz de nevoie, tratamente medicale de până la 30.000 de euro.

Este cunoscut că tratamentele medicale sunt extrem de costisitoare, iar în afara țării nu beneficiați de gratuitate mici măcar în privința urgențelor. Câteva copci cusute pentru o rană medie ca gravitat costă mai multe sute de euro. Nu mai vorbim despre tratamente mai complexe pentru accidente majore. Pentru încă aproximativ 30-50 de lei de persoană veți avea asigurate și bagajale, iar pentru o acoperire maximă, pentru 5-7% din valoarea estimată a tuturor cheltuielilor cu excursia(cazare plătită în avans, masă, avion etc) puteți primi și garanția că vă veți recupera integral sau parțial banii în caz că excrusia e anulată din orice motiv.

Asigurările de călătorie au , la rândul lor, foarte multe excluderi și de aceea și în acest caz trebuie citită cu mare atenție secțiunea dedicată. Cele mai cunoscute excluderi sunt accidentele întâmplate în timpul practicării unor sporturi considerate periculoase, întrucât lista acestor sporturi este foarte lungă. Pentru astfel de situații puteți cumpăra, însă, un supliment de asigurare.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X